Respiri plumb..

Acum ca ai reusit sa-i indepartezi pe toti, am ramas doar eu.. Practic esti singura, dar te insotesc prin evanescenta mea perpetua si iti insusesc, silit, neinteles, identitatea mea, regretul.

Ai mainile insangerate si tot nu intelegi, nu-i asa? Nu intelegi? Esti oarba, ai doar ochii deschisi, te uiti fix, dar nu vezi, nu-i asa? Uita-te mai bine, vezi prin mine. Lasa-ma sa iti seduc spiritul, simte-ma, sunt acum infiltrata in irisul tau verde si crud, alunec pe fiecare fir launtric desirat, despicat in alte tulpini, mai verde, mai crud. Sunt venin, sunt fatalitate si sunt supliciu.. Acum sunt tu, adica tu esti eu, dar nu intru totul..

Acum ca ma raspandesc precum un cancer infernal, lasa-ma sa te sufoc, macar un pic, nu te impotrivi.

Unde e rostul impotrivirii totusi? Sunt aici, tu nu mai esti.. sau esti, dar nu vrei sa fii.. Nu vrei sa fii deoarece.. Ei bine, e deja prea tarziu ca sa te patrunda vreo realizare, revelatiile sunt niste nonsensuri acum, nu iti pot clarifica neintelesul, nu iti pot repara gresitul si nu iti pot salva sensul, ai pierdut totul, prin simpla rasuflare care acum e de plumb, e grea, insuportabila, dar e a ta, neapus, etern, vesnic.

Respiri greu, respiri plumb.. Esti stricata, putrezita, nu pe dinafara.. Nu. Pe dinafara esti sublima, esti puritate, esti beatitudine cu privire.. cu privire.. Nu vad nimic in privire.. E un abis cu o sclipire stearsa, aproape inobservabila, chiar jalnica.. Ai plans? Plangi? Degeaba.. Nimeni nu te vede. Da, toti te saluta, dar nimeni nu te vede.. Esti invizibila, esti invizibilitate cu un strop de venin.. Hm, zambesti fals, ipocrito!

Eu te vad, sunt singura care te observa.. Vrei sa treci nevazuta, vrei sa fii defectuoasa, si esti.. Poti sa zici ca ai tot ce vrei, dar eu mereu te voi apasa funest pe torace si imi voi inclesta insistent mainile in jurul gatlejului tau palid, fragil, in speranta ca-ti voi strivi jugulara. Voi folosi brutalitatea si voi sugruma esenta spiritului tau, voi stoarce necontenit fiecare respiro, strop cu strop, suflare cu suflare, frumos cu frumos..

Ti-am depasit gandurile pentru ca nu imi place sa stau la coada, n-am asteptat, asa cum nici tu n-ai facut vreodata.. Stranuti.. plumb.. Esti rece, palida si mirosi a scortisoara..

Urasc scortisoara si sunt sigura ca toti urasc mirosul asta, sau.. toti te urasc, aparenta si stupida lor voiosie in preajma ta este doar o reactie abjecta, falsa, evident, la fatada ta de fier cu zambet de Mona Lisa.. I-ai pacalit pe toti sau te-au pacalit ei pe tine? Oricum ar fi, esti damnata, distrusa, singura..

Nimeni nu te poarta in gand, toti calca grosolan pe egoul tau, inclusiv tu, desi dai impresia opusa, incerci sa infatisezi egoismul si indiferenta, dar nu te baga nimeni in seama, esti in continuare infima, neinsemnata..

Stiu ca nu te-ai identificat cu tine inca, dar te astept, ma plimb nervos prin capul tau si ma curpinde disperarea. Toti pleaca, dar tu ramai.. Nu ramai totusi tu, esti altceva, te pierzi mereu, ratacesti muribunda prin propriul organism, prin gandirea ta meschina ce isi limiteaza resursele si nu cuprinde imprevizibilul..

Au plecat toti, si totusi.. Sunt toti.. Trec pe langa tine, te parasesc, te uita.. Esti indiferenta si totusi strangi amintirile tuturor si le consideri drept ale tale, dar ale tale, de fapt, unde au disparut?

Incandescenta memoriei ma uimeste, dar privesti lumea intr-un mod abisal, ne-ai procurat absenta ta persistenta si iti sifonezi urmele de tine suspendate de limba, le inghiti si le pierzi definitiv, inecate intr-o cantitate considerabila de nefiinta, de uitare, in sangele plumburiu, anevoios..

Unde esti? Nu te mai vad nici eu.. Te-am pierdut din campul vizual, dar inca iti mai simt suflarea de plumb, rarefiata, iti simt mirosul de scortisoara si iti aud transparenta ultimului suspin..

Fara vreo urma de regret,
A ta,
Constiinta.